Elogiul nebunului si tehnologia memoriei

Mitica a mutat regina cu un gest lent, de parca ar fi asezat o piatra de temelie. A ridicat privirea, si-a potrivit sapca pe ceafa si a rostit sentinta, batand cu un deget noduros in tabla de ciment a parcului:

— Sah si mat, Costele. Sase la zero! Nici la tenis nu iei bataie asa scurt. Asta e un scor de neprezentare a intelectului.

Costel a ramas cu mana in aer, inclestata pe un pion de plastic. S-a uitat la tabla, s-a uitat la frunzele de deasupra, a inspirat adanc si a inceput sa caute alibiuri in mediul inconjurator.

— Daca nu latra javra aia de pe alee la mutarea a patra, iti scoteam nebunul si te lasam in ofsaid! a izbucnit el, rosu la fata. Plus ca imi bate soarele din unghi prost. Ai avut noroc, Mitica. Noroc pur, chior si nejustificat! Lasa ca maine te fac pulbere.

Mitica a zambit pe sub mustata. Stia foarte bine ca, pana a doua zi dimineata, la ora cafelei, memoria lui Costel avea sa modifice radical istoria. In mintea invinsului, scorul catastrofal avea sa devina un 3-3 onorabil, obtinut pe fond de oboseala si curent. Triumful trebuia asadar fixat in eternitate. Avea nevoie de o dovada care sa nu poata fi stearsa de vreme, de ploaie sau de tupeul adversarului.

Asa ca Mitica a plecat direct la un chiosc si a cumparat cea mai ieftina cutie de sah. Un placaj firav, de duzina, care mirosea a clei si a rumegus. Cu oribilitatea asta sub brat, a intrat tacticos intr-un atelier de pe bulevard.

Acolo, a asezat cutia de douazeci de lei sub o masinarie silentioasa cu solemnitatea unui episcop care sfinteste un altar. Si uite asa, folosindu-se de serviciile unei banale gravuri laser, o raza invizibila, capabila sa taie piese pentru industria aerospatiala, a ars adanc si ireversibil pe lemnul de ladita epitaful mandriei lui Costel: „Donatie pentru marele maestru. 6-0. Ca sa nu mai dai vina pe soare”.

Omul e o fiinta fascinanta: a inventat tehnologia de inalta precizie doar ca sa se asigure ca prietenul sau nu mai poate minti in parc.