🔊 Ascultă povestea în varianta audio:
* O relatare savuroasă despre Mitu, cipilica de soare și capriciile soarelui de vară.
Există în lumea iubitorilor de frumos o categorie de clienți care confundă tenacitatea materialului cu propria lor toleranță la ridicol. Mitu face parte din această faună rară. Om de bun-gust, cu pretenții de cunoscător, a intrat în atelierul nostru ținând în mână o cipilică de soare – o șapcă estivală de pânză – și ne-a cerut o gravură. Nu una discretă, de suprafață, ci o lucrare adâncă, viguroasă, executată fix pe porțiunea care acoperă fruntea.
Cuvântul pe care îl dorea săpat cu atâta sete era „VAIER”. Ne-a explicat, cu acea superioritate blândă a omului care a citit un dicționar în plus, că în suedeză termenul desemnează un cablu de oțel, o frânghie extrem de rezistentă, împletită în trei, asemeni legământului nupțial. O metaforă scandinavă a tăriei de caracter, așezată strategic deasupra sprâncenelor.
I-am spus cuviincios că nu e bine să săpăm atât de adânc în acel material. Nu i-am explicat și de ce; am crezut, în naivitatea noastră de meșteri, că un client atât de citit intuiește fizica elementară. Mitu însă a insistat, ferm convins că ne opunem din lene sau din lipsă de viziune. Am gravat adânc, exact cum a cerut, subțiind fibra până la acea limită fină unde materia devine o lentilă nevinovată pentru razele verii. Nu am decupat nimic, dar am lăsat luminii drum liber prin șanțurile literelor.
Ce a urmat ține de comedia bulevardieră și de rigorile caniculei. Mitu a ieșit prin târg, mândru de cablul lui de oțel. Soarele a bătut cu o fervoare de Sahară, iar amicul nostru, om agitat și sociabil, s-a foit toată ziua dintr-un loc într-altul, dând din cap când la stânga, când la dreapta.
Spre seară, când și-a scos cipilica la terasă, purta pe frunte, ars cu un roșu-cărămiziu de toată frumusețea, rezultatul mișcării sale sub soare. Din pricina unghiurilor înșelătoare sub care a căzut lumina prin adâncimea gravurii, nobilul „VAIER” suedez s-a alungit, a prins o buclă de umbră și s-a metamorfozat într-un neaoș și impecabil: „FRAIER”.
Oamenii râd și acum, cu acea bucurie sinceră pe care ți-o dă doar vanitatea altuia pedepsită de natură, în timp ce Mitu își caută mese doar la umbră, dovadă vie că, în artă, când sapi prea adânc după metafore, riști să dai de folclor.
Lasă un comentariu
Toate comentariile sunt moderate înainte de a fi publicate.
Acest site este protejat de hCaptcha și hCaptcha. Se aplică Politica de confidențialitate și Condițiile de furnizare a serviciului.