Satul romanesc nu piere, doar se digitalizeaza irational. Pana mai ieri, daca taranul voia sa lase o urma in istorie, scrijelea o inima cu briceagul pe uluca. Acum, ne-am emancipat. Acum vrea digitalizare si precizie de micron in sentimente.
Ma suna Vasile a lu’ Mitroi, disperat: „Veniti urgent la nucul din deal! Am o comanda de suflet, o lucrare mare!”. Ne-am dus la fata locului doar cu mainile-n buzunare, sa evaluam terenul. Ma gandeam ca vrea in gluma vitralii la stana, iar noi nu facem vitralii. Noi avem la atelier un gravor laser industrial, o namila de utilaj, sute de kile.
Cand ajungem, Vasile ne astepta rezemat de trunchi, proaspat barbierit si cu ochi umezi de romantism.
– Baieti, zice el, mangaind coaja copacului. Am o mandra noua. Aduceti ditamai gravorul ala al vostru pe deal si trageti-mi pe nuc o inima strapunsa de sageata, cu V plus M. Dar sa fie cu font d-ala cursiv, de nunta. Sa nu ma fac de ras la fata ca scrijelesc cu cutitul, ca primitivii!
M-am uitat la el ca la o minune a inadecvarii umane. El voia sa aducem optica fina pe hartoape, sa caram utilajul pe brate si sa tragem curent de la generator in varful dealului, doar pentru o idila de vara.
I-am taiat scurt elanul inovatiei si i-am zis sa-si vada de treaba.
– Vasile, tata, noi gravam pe orice, dar nu oriunde. Nu mut suta de kile de laser pe coclauri ca sa-ti validezi tu fiorul tehnologic. Pune mana pe briceag, ca mosii tai, si lasa modernitatea!
Ca romanul, pana nu solicita o capodopera absurda din dragoste, parca nu se simte iubit cu adevarat.
Lasă un comentariu
Toate comentariile sunt moderate înainte de a fi publicate.
Acest site este protejat de hCaptcha și hCaptcha. Se aplică Politica de confidențialitate și Condițiile de furnizare a serviciului.