Patima Domnului Valeriu și Arta Autodenunțului

Vedeți dumneavoastră, patimile sunt de multe feluri. Dar Valeriu, director adjunct pe la stat, avea o dambla mai rară: omul era obsedat de gravură.

Nu colecționa stampe, domnule, ci voia să graveze el însuși! A început discret, scrijelindu-și inițialele pe pixul de la minister cu niște dăltițe fine. A trecut apoi la brichetă, la ceas și, într-un elan bahic, și-a gravat până și termopanul cu un citat din Seneca.

Pe hârtie, declarația lui de avere storcea lacrimi de milă: o treime de garsonieră și o rablă. Trăia, oficial, doar cu roua birocrației. În realitate, vila din Corbeanca – trecută pe un văr – era un mic Luvru de tranziție, ticsit de tablouri scumpe luate din șpăgi.

Aici intervine tragedia estetică a lui Valeriu. Când omu-i falos, e falos până la capăt! Căci ce folos să ai un Pallady, dacă nu scrie pe el că e al tău? Așa că a scos dăltițele, a întors un peisaj marin de patrimoniu și a săpat caligrafic pe rama din lemn de nuc:

„Colecția Valeriu, achiziționat azi cu 25.000€, cash de la băiatul cu mustață.”

I-a plăcut enorm. Pe spatele unui Luchian a continuat, cu pasiunea unui meșter flamand:

„Șpagă mascată de la consorțiul de asfaltări, evaluat la 40.000€!”

Valeriu devenise cronicarul propriei corupții, săpând în lemn tot ce omisese intenționat din declarația de avere de la ANI.

El nu știa, firește, că procurorii anticorupție sunt oameni obosiți, care trudesc luni de zile să descurce ițe financiare obscure. Când mascații au descins la vilă, se așteptau la dovezi distruse în grabă. Au găsit, în schimb, o expoziție gata catalogată. Când un ofițer a întors o pânză, a văzut lumina. Pe spatele fiecărei capodopere, Valeriu își lăsase autodenunțul gravat cu o acuratețe contabilă. Le oferise un probatoriu beton pe o tavă de argint (gravată și ea, cuminte, cu „Primită de la nașu'”).

La proces, avocatul a pledat că inciziile sunt doar un pamflet conceptual. Judecătorul n-a gustat postmodernismul și i-a dat cu executare. Azi, Valeriu stă la răcoare și își exersează patima cu unghia, pe săpunul de la duș:

„V.G. – victimă a aplecatului”

A fost un deliciu absolut pentru justiție, domnule, dar o pierdere uriașă pentru arta gravurii!